Străzile centrului istoric

Într-un decor de epocă, păstrând ascunsă multă istorie a Bucureștiului de altă-dată, Centrul Vechi reprezintă astăzi punctul 0 al distracției din București. Cu peste 100 de locații ce iși asteaptă zilnic clienții, tineri sau vârstnici, strada Lipscani este cea care împrumută denumirea întregii zone situate între Piața Unirii și Piața Universității și zonei adiacente Centrului Istoric.


Atestată documentar încă din 1589 și denumită inițial "Ulița cea Mare", strada primește denumirea de "Lipscani" in 1947, nume ce provine de la negustorii ce comercializau mărfuri aduse de la Lipsca-Leipzig. Astăzi strada Lipscani face legatura dintre Calea Victoriei și bd-ul I.C. Brătianu, însă în trecut strada era împărțită în 2 segmente: porțiunea dintre Smârdan și Șelari și porțiunea dintre Șelari și actualul bd. I.C. Brătianu, segment ce purta denumirea de Marchitani (negustori de mărunțișuri).

Clădirile de pe strada Lipscani au fost ridicate preponderent în sec. al XIX-lea în stilul neoclasic și neobaroc fiind naționalizate în anul 1948. În anii 1980, regimul comunist le-a dat în folosință unor locatari ce le-au adus într-o stare deplorabilă. În "fruntea" Lipscaniului stă Statuia Lupoaicei, a cărei trecut tumultos a purtat-o, pe rând prin Parcul Carol, Dealul Patriarhiei, Piața Dorobanți și Piața Romana. Astăzi, aceasta se înalță falnic în așa numita Piața Roma.

Statuia a fost primită în dar în anul 1906 din partea municipalității Romei, cu ocazia celebrării a 40 de ani de la încoronarea Regelui Carol I ca domnitor al României și 1800 de ani de la cucerirea romană a Daciei, Copie a celebrului monument roman „Lupa Capitolina”, statuia o reprezintă pe legendara lupoaică care i-ar fi alăptat pe Romulus și Remus, întemeietorii Romei. Copia din bronz a fost realizată de un sculptor grec anonim.

Obiective turistice pe strada Lipscani:

  • Sediul fostei banci Chrissovelloni (Lipscani 16)
  • Palatul Dacia-Romania (1882-1889) actualul sediul BCR, pe locul fostului Han al Grecilor (Lipscani 18-20)
  • Palatul Dacia (Lipscani 21)
  • Fosta Banca Berliner Gesellschaft (Lipscani 23)
  • Vechiul sediu BNR (1884-1885) proiectat de arhitecții Albert Galeron si Cassien Bernard. și construit pe fundația celui mai mare han din București - Hanul Șerban Voda. Aici se afla și Muzeul Băncii Naționale. (Lipscani 65)
  • Hanul cu Tei construit în 1833 de Anastasie Hagi Gheorghe Polizu și Ștefan Popovici (Lipscani 65)
  • Hanul Gabroveni, aflat astăzi în renovare

Vezi locatii

Numele strazii se trage de la obiectele de harnasament ce se vindeau mai de mult aici, mai exact şei. Aici, in dreptul actualei Curti a Berarilor, Stefan Cantacuzino i-a ridicat sotiei sale Pauna un palat in speranta ca aceasta va uita de necazul decapitarii neamului Brancovenilor. Insa, Pauna innebuneste dupa decapitarea lui Stefan de catre turci si, astfel, palatul devine bordel (de unde se trage si denumirea pub-ului "Bordello"). In trecut, strada se intindea de la Dambovita pana dupa Biserica Sf. Nicolae. Tot pe locul unde era odata Palatul Paunei, s-a mai aflat Hotelul Fieschi, cafenea ce ii gazduia pe tinerii studenti si functionari. Aici se citeau ziare straine si se juca biliard. In 1971, acesta devine Curtea Sticlarilor, iar din 2010, Curtea berarilor.

O alta poveste istorica spune ca tot aici a existat si restaurantul unde canta vestitul Cristian Vasile, restaurant denumit (cel putin dupa Mircea Cartarescu) "Vulpea Rosie". Aici, tiganca Zaraza, iubita barbatilor cu bani, ii fura inima lui Cristian. Si astfel incepe drama. Zavaidoc, un alt mare cantaret al vremii, cunoscut si pentru apartenenta la bandele de la Bariera Vergului conduse de Borila, ii pune gand rau lui Cristian Vasile si cere ca acesta sa fie omorat. Insa persoana desemnata sa ii curme viata cantaretului da gres. Astfel,intr-una din seri, se deghizeaza in invalidul de la care Zaraza ii cumpara tutun in fiecare seara iubitului si fara sa stea pe ganduri, la vederea acesteia, matahala se napusteste asupra femeii si ii taie beregata. Legenda mai spune ca, inebunit de suparare, Cristian fura urna cu cenusa si, timp de patru luni efectuaza un ritual prin care manca o lingurita pe zi din cenusa Zarazei. La sfarsit, cantaretul si-a turnat terebentina pe gat, in speranta ca isi va gasi sfarsitul. Nu reuseste decat sa arda coardele vocal, ramanand fara voce.

Vezi locatii

In localitatea Smardan a avut loc victoria romanilor impotriva turcilor, victoria ce avea sa aduca atunci armatei conduse de Carol I, independenta de sub tutela turceasca (1877-1878). Prima atestare apare in 1710, cand strada purta denumirea de "Ulita Targului din 'Nauntru" devenit in 1800 "Podul ce merge de la Curtea Veche spre Hanul Serban Voda", iar mai apoi, pe rand, Ulita Nemteasca, Germana, si astazi Smardan. Cel mai important edificiu de pe strada Smardan se afla la numarul 39, fostul Hotel Concordia. Aici, in noapta dintre 23 spre 24 ianuarie 1859, Divanul ad-hoc al Tarii Romanesti decide alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domn al țării Românești, după ce fusese ales domn al Moldovei. Astfel se obtine Unirea Principatelo Romane. Hotelul a fost construit în anul si era bijuteria coroanei Bucureştiului. Cele 90 de camere ale hotelului, restaurantul cu ştaif unde burghezia se desfăta cu specialităţi franţuzeşti, italiene sau germane, cafeneaua şi sala de biliard făceau din Hotelul Concordia unul dintre cele selecte localuri ale Bucureştiului.

Elita politică a acelor vremuri, mari industriaşi şi diplomaţi străini alegeau acest hotel datorită reputaţiei sale. Insa soarta nu a fost una blanda, astfel ca Hotelul Concordia a trecut prin 2 momente grele: un incendiu in 1884 si unul prin 1901-1902. Astazi, Hotelul se presupune ca se afla in renovare. Cladirea a fost tapetata cu placi de OSB de sus pana jos pentru a ascunde de ochii trecatorilor ruina.

La intersectia cu strada Lipscani, pe ruinele Hanului Grecilor, se afla Societatea Dacia Romana, iar la intersectia cu strada Stavropoleos, pe ruinele fostului Han Ghermani se afla tipografia lui Rasidescu.

Pe ici, pe colo se mai vad mici semne ale atelierelor ce de mult gazduiau mesteri iscusiti de bijuterii, ceasuri si tocilarie.

Vezi locatii

Prima strada canalizata si pavata cu piatra cubica (adusa din Scotia in 1860), strada Franceza s-a numit initial Ulita Islicarilor (aici se vindea islicuri, mai exact acele caciuli de blana sau de postav purtate de domnitori si, ulterior de boierii mici si lautari). Desi numele de Strada Franceza dateaza din 1798, cand aici era Consulatul Frantei, strada s-a mai numit si Ulita Domneasca pentru ca facea legatura dintre Curtea Veche si Podul Mogosoaia. S-a mai numit si Strada Carol I dupa ce Carol a fost ales domnitor si pana in 1948 cand Regele Mihai abdica si strada devine 30 decembrie. Dupa Revolutie, aceasta mai primeste si denumirea de Iuliu Maniu, in amintirea omului politic interbelic.

Palatul Voievodal este ediciciul cel mai "incarcat" de istorie de pe strada Franceza. Aici se afla Muzeul Curtea Veche ce pastreaza vestigii ale fostei Cetati de Scaun a Bucurestiului intemeiata in vremea lui Mircea cel Batran (1386-1418), ca o cetate cu scop militar, si a devenit resedinta sezoniera a domnitorului Vlad Tepes. Tot aici se gaseste si Biserica Curtea Veche (Buna Vestire). Palatul Voievodal sau Curtea Domneasca este cel mai vechi monument feudal din Bucuresti si poate fi vizitat de luni pana duminica intre orele 10:00 – 18:00.

In partea opusa a strazii, se afla Biserica Sf. Dumitru, in spatele Palatului Postelor, salvata de istoricul Ion C. Filitti dupa ce in anul 1912 ajunsese o ruina.

Vezi locatii

In secolul al XVIII-lea, aici se vindeau vesminte din blanuri scumpe, iar cei ce se ocupau cu acest tip de comert se numeau blanari sau "grosi". Strada Blanari delimita odata Curtea Domneasca. Aici a fost ridicata in secolul al XVI-lea biserica "Sf. Nicolae din mahalaua selarilor", biserica refacuta de paharnicul Serban Cantacuzino, alaturi de Iorgu Staroste si Apostol Lazar. Fiind puternic afectata de cutremurul din 1802, biserica, ramasa o ruina, este demolata in 1867 pentru a fi refacuta din temeli. In 1868, cu sprijinul Regelui Carol I si a lui I.C.Bratianu (ministru de interne) biserica este gata refacuta. Picturile poarta semnatura lui Gheorghe Tattarescu.

Tot pe strada Blanari, la numarul 3 - colt cu strada Bacani, la parterul fostului hotel Kiriazi, se afla odata Birtul Stefanescu. Aici lua masa poetul Mihai Eminescu si tot aici canta doine din Ardeal.

Peste drum de strada Blanari, dincolo de bulevardul I.C. Bratianu, se afla Spitalul Coltea si Biserica Coltea ridicate la sfarsitul secolului al XVII-lea de Mihail Cantacuzino.

Pana in 1935, la intersectia strazii Blanari cu bulevardul I.C. Bratianu, s-a aflat Hanul lui Zamfir, atestat la 1734 si reprezentand cel mai vechi han negustoresc. A fost ridicat in primii ani de domnie a lui Constantin Brancoveanu de un catre, Zamfir pe care Radu Popescu (1655 – 1729, cronicar) il numeste "starostele cel batran al negutatorilor".

Vezi locatii

Strada Covaci este strada fatadelor impozante. "Covaci" este numele vechii bresle a fierarilor. In 1945, aici se facea specula cu obiecte de lux sau interzise de regimul comunist. Tot aici au fost inventati micii ce au cucerit Parisul in 1900. Mai exact, la crasma "La Idee" a lui nea Iordache. Legenda spune ca, in lipsa matului de oaie pentru carnati, nea Iordache a aruncat carnea condimentata pe gratar. Astfel a luat nastere reteta de mici.

Pe strada Covaci, la numarul 14, a stat in gazda Mihai Eminescu, pe-atunci pamfletar la ziarul "Timpul".

Vezi locatii

Cel mai important edificiu de pe strada Gabroveni si sursa de inspiratie pentru numele sau este, fara dar si poate, Hanul Gabroveni. Monument de arhitectură construit între anii 1804 și 1818, hanul cunoaste gloria intre anii 1825 si 1850. Aici poposeau negustorii din Gabro (Bulgaria). Turcii il numeau "bezestan".

La începutul secolului XX, în perioada în care Bucureștiul era sub influență franceză, hanul a fost redenumit Hotel Gabroveni-Universal. În timpul regimului comunist clădirea a fost utilizată în scop comercial. Imediat după Revoluție, guvernul a concesionat clădirea unor societăți comerciale, care ar fi trebuit să prezinte un plan de reabilitare. Acest lucru nu s-a întamplat, iar în 1997 s-a demarat o serie de procese în instanță între concesionari și Primarie.

În 1999 prin sentință judecatorească, municipalitatea a obținut evacuarea imobilului. Între anii 1998 și 1999, Ministerul Culturii a intervenit prin lucrări de conservare și consolidare, care au fost însă stopate. În prezent, lucrarile de reabilitare reincepute anul trecut (2013) se apropie de final, iar primaria capitalei a anuntat ca in vara acestui an (2014) acesta va fi redeschis. Imobilul va găzdui un centru cultural-artistic de standard european.

Vezi locatii

Strada Academiei are o imensă însemnătate din punct de vedere cultural. Iniţial, strada a purtat denumirea de Strada Colegiului şi a gaduit Şcoala Domnească, şcoală de rang superior fondată la 1694 la îndemnul stolnicului Constantin Cantacuzino, de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Academia Domnească de la Sfântul Sava, era dispusă în clădirile Mănăstirii Sfântul Sava, astăzi Universitatea din Bucureşti.

Instituţia a devenit una dintre cele mai importante academii din Balcani, alături de Academia din Phanar şi Şcoala Superioară a Patriarhiei Constantinopolului, ambele în Istanbul. Limba folosită în cadrul procesului de educaţie era cea greacă, până în 1818, când la iniţiativa lui Gheorghe Lazăr, învăţământul a început să se facă în limba română la toate nivelele. Colegiul cuprindea prin 1831 treptele de "umanioare" (gimnaziu) (patru ani), de "învăţături complementare" (trei ani) şi de "cursuri speciale" (învăţământ superior, trei ani).

Academia s-a divizat în anul 1864 la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ramura academică fiind convertită în Universitatea din Bucureşti, iar cea de educaţie secundară fiind organizată în ceea ce astăzi poartă denumirea de Colegiu Naţional „Sfântul Sava”, actuală adresa fiind str. general Henri Mathias Berthelot din sectorul 1.

Pe postamentul fostului Colegiu/Academiei se regăsesc astăzi 4 statui importante: Mihai Viteazu (sculptor A.E. Carrier-Belleuse), Ion Heliade Rădulescu (sculptor Ettore Ferrari), Spiru Haret (sculptor Ion Jalea) şi Gheorghe Lazăr (sculptor Ioan Georgescu)

De amintit este şi fosta Grădina a Blanduziei (1890) ce se află pe spaţiul Institutului de Arhitectură de astăzi. Aici se organizau spectacole cu orchestra, se serveau crenvurşti şi cornuri calde.

Vezi locatii

Satvropoleos inseamna orasul "crucii"

Poate cel mai cunoscut edificiu de pe Stavropoleos este, cu siguranţă, Caru’ cu bere. Ridicat între anii 1889 şi 1890, de către patronul Nicolae Mircea, arhitectura restaurantului poartă semnătura lui Zigfrid Kofczincky iar picturile au fost executate de zugravii Wilhelm şi Friederich Hugo. Aici se serveau în trecut cele mai rafinate vinuri şi specialităţi culinare (salată beof, ridiche neagră, măsline) dar şi berea casei ce, alături de crenvurştii cu hrean compuneau meniul din acea vreme.

Nicolae Mircea se sinucide în 1925, crezând că situaţia sa financiară va avea de suferit în urmă unui împrumut pe care fratele sau îl făcuse şi pentru care Mircea girase. La scurt timp după sinucidere, banii au fost returnaţi iar localul s-a reîntors în posesia familiei.

La intrarea în restaurant, se regăseşte gravat şi astăzi 1879, anul în care Nicolae Mircea a păşit în Ţară Românească, dar şi statuia lui Moş Ghiţă, cel care ştia toate secretele pivniţei.

La fel de importantă pe stradă Stavropoleos este şi Biserica ce poartă acelaşi nume şi care se poate laudă cu o arhitectură brâncovenească din care nu lipsesc pereţii cu brâu sculptat, coloanele pridvorului, cu baze şi capiteluri în frunze de acant, ferestre încadrate în fel şi fel de modele sculpturale şi arabescuri. Istoria spune că, în 1728, călugărul Ioanichie din Epir a ridicat un han iar apoi a extins paraclisul unei alte biserici mai vechi. Biserica a fost renovată complet în 1904, la ordinul lui Ion Mincu după ce la 1888 ajunsese o ruină.

Modelele arhitecturale continuă să încânte ochiul şi la numărul 6 unde se află Fosta Societate de Asigurări Dacia-România dar şi la numărul 8, unde îşi construise sediu Banca de Credit Român, mai târziu, Banca Fortuna.

Vezi locatii

In curand...

Vezi locatii

Cel mai probabil, denumirea străzii se datorează Doamnei Maria. Maria Cantacuzino. Cea care în 1683 ctitoreşte Biserica Doamnei. Strada a purtat pe rând numele de uliţa Bărcănescu, Paris şi Mauriciu Blank. Picturile murale din cadrul Bisericii Doamnei datează din secolul al XVII-lea, fiind opera zugravilor Constantinos şi Ioan. La colţ cu stradă Victoriei se află Palatul Nifon, construit în locul fostului Han Greceanu-Dedu. Instituţie financiară de reper în anii 1920, banca Mamorosch Bank a avut sediul principal la adresa Doamnei nr. 4. La numărul 6-10, corpul nou al Băncii Naţionale a fost ridicat pe ruinele Hanului Şerban Vodă, poate cel mai de reper han din zona Lipscaniului, în special prin longevitatea să. Prima sală de cinema, Volta a fost deschisă la numărul 9 în anul 1909. Biserica Bulgară ce poartă hramul Sf. Ilie, poate fi obervata şi astăzi la numărul 20.

Vezi locatii

Ion Ghica, fost diplomat român ce a trăit între anii 1816 şi 1897, fost prim ministru al României timp de 5 mandate, membru al Academiei Române, dar şi ambasador în Regatul Unit. În trecut, strada a purtat denumirea de strada Vestei. La numărul 9 se află Biserica Rusă, opera arhitectului M. Prevobrajenski. La numărul 4 găsim Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie ce găzduieşte astăzi diverse evenimente (petreceri, expoziţii etc). Universitatea Sipru Haret îşi are sediul la numărul 13.

Vezi locatii

Cum îi spune şi numele, strada era celebră în trecut pentru pălăriile, căciulile şi şepcile ce se confecţionau aici. Moda a evoluat de la calpacuri (căciulă sferică sau cilindrică tivită cu blană, scumpă purtată de boieri) până la băştile din perioada comunistă. Pe la 1945 era de neconceput să ieşi pe stradă cu capul descoperit, era un etalon de clasificare pe scară socială, după cum afirmă domnul Nicolae Zdîrca, ultimul pălărier rămas în viaţă de pe stradă Şepcari, într-un interviu acordat lui Eugen Istodor pentru cartea Lipscani - Ghid Turistic de Chefuri). Acesta se poate lăuda că a confecţionat pălării pentru Gheorghe Gheorghiu-Dej, Sergiu Nicolaescu, Birlic şi Beligan.

Vezi locatii

Cea mai scurtă dintre străzile Centrului Vechi şi-a primit denumirea într-un mod nefericit. Aici s-a stins din viaţă celebrul comediant în 1977, în tragicul cutremur de pe 4 martie. Strada este mai degrabă o scurtătură între străzile Ion Ghica şi Bulevardul Regina Elisabeta. Prin strada Toma Caragiu se poate ajunge la deja celebra parcarea subterană de la Universitate, atât cu liftul, cât şi pe scări.

Vezi locatii

Denumit si Pasajul Macca-Villacrosse, Valea Regilor isi trage denumirea de la cafeneaua cu acelasi nume, cea mai cunoscuta din zona. Pasajul este acoperit cu sticla si are forma de potcoava. Se afla la intersectia strazii Lipscani cu actuala strada Calea Victoriei (fostul Pod al Mogosoaiei). Aici se afla in secolul a XVIII-lea Hanul Campineanu, proprietar fiind Comandirul de batalion Ioan (Iancu) Câmpineanu (1798 – 1863). După moartea părinților săi, el își vinde partea sa de avere, constând din hanul Câmpineanu, situat pe podul Mogoșoaiei în mahalaua Doamnei, peste drum de casele baronului Ștefan Meitani (azi prefectura poliției).

În 1843, Xavier Villacrosse, un arhitect catalan care își făcuse studiile în Franța și care fusese numit arhitect șef al orașului București s-a însurat cu Polixenia fiica dragomanului Petros Serafim (cumparatorul Hanului Campineanu).

Acesta și-a împărțit averea, partea din spre Strada Caraghiorghevici (azi strada Eugen Carada), care cuprindea hanul, fiind dată ca zestre fiicei sale Polixenia. Hanul, numit acum hanul Vilacrosse, a funcționat ca atare până la realizarea pasajului. Ulterior, partea centrală a terenului din spre podul Mogoșoaiei, aflată în fața casei Meitani (actuala prefectură a poliției) a fost vândută Societății Filarmonice, care voia să construiască aici palatul Filarmonicii. Palatul urma să aibă la mijloc și o sală de teatru. Proiectul a căzut din cauza opoziției agentului consular rus. Terenul a fost cumpărat de un antreprenor ungur, care a construit aici hotelul "Stadt Pesht" cu 9 camere la etaj, iar la parter cu o cafenea cu "șantan".

La sfârșitul secolului, hanul Villacrosse a fost demolat fiind înlocuit cu un ansamblu de clădiri mai moderne. Între aceste clădiri s-au construit pasaje acoperite după modelul pasajelor care existau în alte orașe din Europa și care începuseră să apară și în București. Deoarece partea centrală era ocupată de Hotelul Pesht, pe care proprietarul a refuzat să îl vândă, pasajul a fost executat cu două aripi în jurul celor două laturi ale hotelului.

Vezi locatii

Termenul de "zaraf" provine de la o veche îndeletnicire a celor ce făceau negoţ pe strazilie Lipscaniului. De fapt, zarafii erau cei ce converteau monedele provenite din diferite părţi ale lumii, în moneda locală de schimb. Astfel se putea realiza negoţul în Târgul de pe Lipscani în condiţii acceptate atât de vânzător cât şi de cumpărător. S-a dovedit că această era cea mai echitabilă formă de schimb în condiţiile în care, cu greu un negustor era interesat de marfa altuia şi putea să îi ofere acestuia un bun satisfăcător. Mai târziu, aceştia şi-au dezvoltat afacerea acceptând şi împrumuturi. Mai departe în istorie, această îndeletnicire a dus la apariţia Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni (1864), Monetăria Statului (1870) şi apoi Banca Naţională a României (1880). Tot ca o formă de "standardizare", în 1867 Leul devine moneda naţională în Principatele Române, fiind confecţionată fie din aur, fie din argint.

Vezi locatii