• Smiley, îndrăgostit deși n-am vrut

    Smiley se pregătește pentru albumul cu numărul patru. Primul single extras de pe noul album, care se anunță a fi cel mai complex material al artistului, se numește „Îndrăgostit (deși n-am vrut)”, iar de astăzi poate fi ascultat pe YouTube și pe smiley.ro.

    „Se spune că atunci când te îndrăgostești, îți pierzi capul. Că e de vină chimia sau destinul, mai puțin contează. Important e să trăim acel moment și să ne dăm voie, fără niciun fel de teamă sau reținere, să simțim. Îndrăgostește-te și pierde-ți capul!”, spune Smiley.

    „Îndrăgostit(deși n-am vrut)” este compusă și produsă în studiourile HaHaHa Production. Piesa vine și cu un material video, după scenariul si regia lui Ionuț Trandafir. Videoclipul are o poveste aparent neobișnuită, un amestec inspirat de nebunie, curaj și emoție, care ne transpune cu totul în starea frumoasă a piesei.

    După trei albume solo („În lipsa mea” - 2008, „Plec pe Marte” - 2010 şi „Acasă” - 2013) în care a investit pasiunea sa pentru muzică și a adus ritm, culoare și originalitate în muzica românească, Smiley urmează să lanseze, la începutul anului viitor, cel de-al patrulea album din carieră.

    Interpret, producător, compozitor şi om de televiziune, Smiley este unul dintre cei mai complecși artiști români ai momentului. Cu fiecare single lansat ne surprinde prin sound-uri și ipostaze noi. Are propria casă de producție – HaHaHa Production, unde scrie zilnic povești muzicale de succes. Realizările sale i-au adus numeroase premii, iar anul acesta a devenit singurul artist român care a primit cea de-a șaptea nominalizare pentru Best Romanian Act în cadrul MTV EMA.

    „Îndrăgostit(deși n-am vrut)” este o coproducție HaHaHa Production - Cat Music.

    Distribuie

    PeLipscani.RO

    PeLipscani.RO este singurul site ce iti ofera informatii detaliate despre toate locatiile din Centrul Vechi si evenimentele pe care nu trebuie sa le ratezi. Lansat in 2011, site-ul si-a propus inca de la inceput sa trateze obiectiv tot ceea ce inseamna viata de noapte din punctul 0 al distractiei bucurestene, dar si sa incurajeze evenimentele social-culturale din zona Lipscani si nu numai.