• Noua expoziție de la ARCUB vă invită să NU PARCAȚI! în septembrie la Hanul Gabroveni

    Între 10 şi 27 septembrie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București în parteneriat cu Institutul Polonez din Bucureşti invită bucureștenii să facă un altfel de tur vizual prin Bucureşti, cu ocazia celui mai nou eveniment de la Hanul Gabroveni: expoziția foto NU PARCAȚI! semnată de artista poloneză Maja Demska. Deschiderea oficială a expoziției va avea loc joi, 10 septembrie, începând cu ora 18:00, la Sala Arcelor din Hanul Gabroveni – Strada Lipscani nr. 84-90.

    Absolventă de graphic design şi masterandă în comunicare vizuală la Universitatea de Arte din Poznań, Maja Demska a studiat un semestru la UNARTE Bucureşti, timp în care a explorat țesutul urban al Bucureştiului din punctul de vedere al unui străin. O avidă colectoare de obiecte, cuvinte şi contexte, artista poloneză a venit cu ideea proiectului prin care şi-a dorit să ofere publicului român o perspectivă proaspătă şi surprinzătoare asupra unor lucruri atât de comune şi familiare care au devenit aproape imperceptibile – caprele de parcare.

    Despre obiectele inspirației sale, artista declară: „Caprele de parcare sunt construite din ceea ce pare că nu există. Și, într-adevăr, pentru locuitorii Bucureştiului caprele de parcare sunt invizibile – mesajul e clar, forma e familiară, obişnuită, transparentă. Aş vrea să memorez un dicţionar de obiecte care, prin prezenţa sa stângace, schimbă spaţiul public într-unul privat.”

    Viziunea artistei a fost de a fotografia obiectele scoase din context şi de a le prezenta ca pe nişte instalații abstracte de artă. Prin colecția fotografică de semne neoficiale, Maja Demska propune explorarea expresiilor de creativitate locală, elemente care construiesc, alături de monumente şi edificii istorice, identitatea oraşului Bucureşti.

    În cadrul expoziției NU PARCAȚI! de la Sala Arcelor, Hanul Gabroveni, va fi expusă cartea cu acelaşi nume, semnată de artista poloneză Maja Demska. Forma neobişnută şi experimentarea cu materialele – diferitele tipuri de hârtie, carton şi fire – au făcut-o pe autoare să simtă că îşi croieşte singură propria „capră de parcare”.

    Astfel, cartea Nu parcați! va fi prezentată în spațiul galeriei ca un obiect de artă în sine, dar în acelaşi timp, şi ca un catalog al expoziției. „Îmi imaginez această expoziție ca pe un ‘altfel de traseu turistic’ în care vizitatorul alege să nu caute obiectivele turistice din jur, ci să privească caldarâmul pe care păşeşte.”

     

    Accesul la eveniment este gratuit.

    Expoziția Nu parcați! este un eveniment organizat de ARCUB care se află sub umbrela proiectului de anvergură București Memoria | Explorarea | Imaginarea Orașului, care lansează candidature orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii. Inițiată în perioada etapei de explorare a orașului, expoziția Nu parcați! reușește să arate prin fotografiile expuse un București viu, în care fiecare gest al locuitorilor, deși aparent insignifiant, reușește să surprindă autenticitatea locului.

    Urmăriţi-ne pe: cid:image002.jpg@01CE0DF9.4B950C00   cid:image004.jpg@01CE0DF9.4B950C00 

     

    ARCUB — Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

     

    ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival, al Festivalul Internațional al Luminii Spotlight on Bucharest și al Zilelor Bucureștiului.

    Distribuie

    PeLipscani.RO

    PeLipscani.RO este singurul site ce iti ofera informatii detaliate despre toate locatiile din Centrul Vechi si evenimentele pe care nu trebuie sa le ratezi. Lansat in 2011, site-ul si-a propus inca de la inceput sa trateze obiectiv tot ceea ce inseamna viata de noapte din punctul 0 al distractiei bucurestene, dar si sa incurajeze evenimentele social-culturale din zona Lipscani si nu numai.